"Într-o noapte, am visat că vechiul zid care mă ocrotise în copilărie s-a alungit, mi-a dat ocol și s-a transformat în laț. Cum n-aveam curaj să mă sinucid, mă aștepta o moarte fracționată. De-atunci, m-am gîndit mereu la asta. Zidul se închidea în jurul meu și, în loc să mă apere ca altădată, mă izola din ce în ce mai mult..." Octavian Paler - Viața pe un peron Ne amintim cu plăcere cum în copilărie ne construiam căsuțe sub masă sau mici corturi, locuri unde să ne simțim protejați, ascunși, în siguranță. Odată ce toți copiii fac asta, se poate spune că este o nevoie interioară de a ne apăra de necunoscut, de pericolele ce pot apărea. Dar atunci totul era o joacă. Mecanismele psihice de apărare ni le-am creat să ne apărăm de emoțiile copleșitoare, pe care un copil nu le poate gestiona, așa cum are capacitatea de a o face un adult. Tocmai de aceea se numesc mecanisme de apărare și sunt multe tipuri în funcție de experiența de viață trăită. Cu cât creștem, ele se adaugă ca niște cărămizi la zidul pe care îl...

Iertarea este un proces personal ce se poate derula în mai multe etape, durează în timp și nu înseamnă uitarea evenimentului care a provocat lezarea, suferința. Prin iertare resemantizăm evenimentul, ne acordăm libertatea de a-l vedea din altă perspectivă. Iertarea conține și o dimensiune foarte pragmatică, deseori trecută cu vederea. Rămânem ancorați în ideea rigidă cum că, prin iertare, faci un bine nemeritat celui/celei care te-a rănit. Din punctul meu de vedere este o abordare greșită. Iertarea este despre relația mea cu celălalt. Dacă tot m-a rănit, de ce aș vrea să mai rămân conectată emoțional cu această persoană? Atunci când nu ierți, când porți în suflet amărăciunea și resentimentele ești într-o puternică legătură emoțională, de vibrație negativă, cu cel/cea care din punctul tău de vedere ți-a greșit. Ruminațiile cognitive care se derulează neîncetat cu privire la motivele care stau la baza deteriorării relației determină schimbarea stării interioare, alterarea nivelului energetic al corpului,...